Sunt zile în care mă simt pierdută, mă simt copilă cu prea multe vise și lacrimi. Deseori plâng pentru că nu reușesc și vreau să strig atât de tare, să mă îmbrățișeze cineva și să îmi spună că există o soluție. Sunt zile în care nu vreau să mai caut soluții, vreau ca viața să ia deciziile pentru mine iar eu să zac tolănită citind o carte.
Sunt zile în care mă simt puturoasă. Zile în care aș plânge cu o cutie de înghețată între brațe, sperând că lacrimile îmi vor șterge dubiile.
M-am considerat întotdeauna o femeie complicată. Râd și după două secunde mă dau de ceasul morții pentru că îmi amintesc ce am greșit și ce am pierdut. Se mai întâmplă să fiu și pesimistă. Atunci chiar că trebuie să-mi stai departe. Văd negru unde este roșu, gri unde este albastru, lacrimi unde este iubire, dezamăgire unde este prietenie și așa mai departe.
Sunt zile în care mai bine stau departe de oglindă. Fiecare defect, chiar și cel care nu există, provoacă dezamăgire. Îmi critic viața, alegerile, rochia prea lungă, rujul prea aprins, cămășile lui necălcate pentru că am fost puturoasă, aragazul nespălat, rufele neîntinse și plâng. Plâng pentru că câteodată nu mai pot și am nevoie de susținere. Da, o vorbă dulce. El știe să mă ridice atunci când devin o frunze ce cade încet, dansând în aer, la pământ. Cred că este magician sau sunt eu prea îndrăgostită pentru că îi sunt de ajuns două brațe pentru a mă ridica în aer și a-mi da putere pentru a merge înainte .
- Nu stiu daca s-a chinuit cineva sa citesca asta :-j Anyway ! :)
No comments:
Post a Comment